Lucian Blaga
Noi şi pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul.
Nós e a Terra
Tantas estrelas caem esta noite.
O demónio da noite parece segurar entre suas mãos a Terra
e soprar sobre ela chispas como se fosse isca,
violentamente, para incendiá-la.
Esta noite, quando tantas
estrelas caem, teu jovem corpo
de feiticeira arde entre os meus braços
como entre chamas de fogueira.
Louco,
estendo meus braços como labaredas,
para derreter a neve de teus ombros desnudados,
e sorver-te, consumir-te, faminto,
a força, o sangue, o orgulho, a primavera, tudo.
Na alvorada, quando o dia iluminar a noite,
quando a cinza da noite perecer levada
pelo vento ao poente,
na alvorada queria sermos nós também
só cinzas, nós e - a Terra.
(tradus de Micaela Ghitescu, editia "Mirabila samanta", ed. Minerva, Bucuresti, 1981)
Mensagens
Sem comentários:
Enviar um comentário